Selfsuggestion

E ca fumatul. Inainte sa te apuci, il refuzi si il blamezi. Pentru ca ai auzit de la parinti, care stiu mai multe despre viata, ca nu face niciun bine si ca trebuie sa te feresti de obiceiul asta. Nu e nimic bun in el. Nu-ti place gustul, nu-ti place gestul, e costisitor si obositor. Dupa prima incercare nu iti schimbi parerea si totusi, urmeaza si a doua incercare. De aici devine obicei, omniprezent si de nelepadat. Iti intra-n vene si nu mai poti fara. De multe ori te intrebi cum ai ajuns sa te lasi pacalit si, mai ales, cum de continui in ciuda constientizarii raului pe care-l provoaca. Nu face bine tenului tau, iti dai seama uneori ca nu da bine cu tine, stii ca e mai posesiv decat poti suporta.

In momentele de bravura, plec de acasa lasand pe frigider pachetul cumparat  cu o seara inainte si-mi zic ca e ultimul. M-asez la masa preferata din cafenea si-mi comand fresh de portocale ca sa plusez decizia de a duce o viata mai sanatoasa, desi in timp ce ii cer chelnerului bautura asta plina de vitamine simt doar mireasma de cafea. Si ma laud in stanga si in dreapta cu isprava mea si promit solemn ca c’est fini. Mint cu nerusinare. Pentru ca ma gasesc cateva ore mai tarziu cautand in disperare o bricheta cu care sa-mi aprind prima tigara dintr-un pachet pe care l-am luat doar pentru ca mi-e greu sa renunt la gestul de a tine o tigara in mana, fie ea neaprinsa, nu pentru ca n-am taria sa rezist fara.

Dar imi place la nebunie, iar cand ma las pagubasa a mia oara ma cuprinde si ma pierd in senzatie si ma convinge sa-i raman fidela. Au fost cativa care mi-au zis ca nu sunt eu fara. Si stiu ca ma domina, ca imi dovedeste lipsa de tact si slabiciunea, stiu ca imi da peste cap concentrarea si ca mi-ar fi mai simplu fara. Stiu ca ma testeaza cand imi da stari de ameteala si dureri de stomac.

Mi-am propus sa renunt. Ori nu vreau, ori vreau sa nu pot.

După cum pică

a aștepta să-i pice mură-n gură = a nu acționa pentru atingerea unui scop

a-i pica = a avea o revelație bruscă

a-i pica fața = a rămâne mut de uimire

a-i pica mucii = a merge foarte des undeva

a-i pica mucii după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva

a-i pica nasul = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea

a pica cu ceva = a da

a pica cu fapt = a fi prins în flagrant delict

a pica de fazan = a fi înșelat 

a pica de la coada vacii = a proveni din mediul rural

a pica din cer / din senin = a veni pe neașteptate

a pica la așternut = a avea un raport sexual cu un bărbat

a pica la fix / la țanc = a veni la momentul potrivit 

a pica la zar = a face cinste, a plăti consumația cuiva într-un local

a purta pică = a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut

să mă pici cu ceară = degeaba, zadarnic

a pica anul =

Leapsa-n oximoron

Ma gandesc si razgandesc de 3 luni daca sa mai scriu pe blog, daca sa-l pastrez si sa-l ingrijesc. Se pare ca pana azi am stat tot razgandita. Iar post-ul asta nu e nicio dovada ca urmeaza o perioada de consecventa in activitatea mea de blogarita (in cel mai restrans sens al cuvantului), ci doar un raspuns la cererea lui BTO: leapsa 2 in 1. Citez:

“Numiti doua personaje de desene animate. Unul cu care doriti sa aveti relatii principiale si bazate pe respect reciproc. Cel de-al doilea, cu care poftiti sa aveti relatii mai putin principiale, in care respectul reciproc este optional (chiar contraindicat).”

N-am nimic impotriva primei parti, mai ales ca profesia mea de vis din copilarie era de personaj in desene animate. Schimbarea a aparut cand mi-am dat seama ca oricat m-as lipi de televizor in incercarea de a vedea partile decorului care nu incapeau in ecran, n-o sa reusesc niciodata sa vad mai mult decat ce e incadrat in cutia aia neagra care vorbeste pe mai multe voci. Cam tot atunci am inteles ca nu ma pot transforma intr-o infinitate de coli de hartie desenate cu imaginea mea inghetata in 100 de ipostaze succesive. Deprimant moment.

Si ca sa raspund, l-as alege pe Genie din Aladdin. Motivele pot fi usor de inteles. :)) Poate chiar bate din palme si devin personaj de desene animate.

Totusi, cand vine vorba de cel de-al doilea task, mi se pare revoltator sa ma gandesc la o relatie “mai putin principiala” cu un personaj de desene animate. Zau asa, singurul lucru la care nu m-as fi gandit niciodata neortodox, ar fi fost desenele animate si copilaria. Si uite cum s-a mai ruinat una dintre putinele parti inocente din viata mea. (BTO, I blame you!).

Dar ca tot obisnuia lumea sa ma asocieze cu Olive (cica seman cu ea), e oarecum firesc  sa il aleg pe Popey. Numai ca mie nu-mi place spanacul! Totusi, Batman suna sexy :-?

P.S.: Mi-e frica de ce o sa scrie Vladut. Prietene, ai cuvantul.

Crossroads

Mi-a zis Ioana azi: “N-ai da atata iubire dacă n-ai avea nevoie să primesti iubire”. Si in momentul acela mi-am dat seama de ceva. Mi-am dat seama că mai mult, sau mai putin voluntar, am ajuns să ne cunoastem perfect. Si-a urmat un flashback fulger cu toate situatiile in care era de ajuns sa ne aruncăm cate o privire şi să ne transferăm una celeilalte gandurile.

Pe langa faptul ca experimentăm o  telepatie dubios de exactă, reuşim să gandim aceleaşi lucruri simultan doar pentru că anticipăm reactii. Si-atunci nu mai avem nevoie de vorbe. Iar, din punctul meu de vedere, şi ştiu că şi din al ei, două persoane care pot să stea la aceeasi masă sau să meargă impreună pe stradă fără a fi nevoite să lege o conversatie ridicolă despre vreme (asta ca să scape de penibilul situatiei), sunt două persoane care au atins cel mai inalt nivel de comunicare.

Si-acum imi mai dau seama de ceva: Ioana a fost şi e un experiment pentru mine, si invers. Este subiectul meu continuu de analiză. Prin ea am invatat să citesc oameni, să descifrez reactii, tinute, priviri. Nu doar ale altora; şi aici e cheia: am invatat să mă descifrez pe mine. Si dacă ea mă numea pe mine ‘Grinch’ in epoca de piatră a prieteniei noastre, şi tot ea a zis ce-a zis mai sus, inseamnă că n-a fost intamplătoare alăturarea dintre noi.

Azi imi permit sa dau sfaturi: ia-ti si tu o Ioană şi poate afli cine eşti!

NB: Aceasta nu e o declaratie de dragoste, este o apologie succinta a cunoasterii de sine!

“Mă văd mai bine în oglindă”

Ești unul dintre milioanele de mediocri din fața acelorași milioane minus unul. Vrei să crezi că ai reușit să fii specialul din fața infimității de oameni pe care tu i-ai transformat în specialii tăi. Să crezi că poți deveni specialul tuturor acelor milioane minus unul, e doar un gând tupeist vehiculat de mintea ta. Și strigi în gura mare către acele milioane de persoane că ești unic, demn de invidiat de oricine, de neegalat, dorindu-ți și știind, de fapt, că nu te vor auzi decât specialii tăi. Și e clar că părerea lor e singura valabilă în ochii tăi; orice reacție venită din partea mediocrilor care au captat ecoul spuselor tale, e nulă. Dacă zic de bine o să-i privești cu iscusenia unui vulpoi satisfăcut de prada sa, iar dacă nu, nu e oricum nimic special în vorbele unui mediocru.

Ai vrea să fi minţit de fiecare dată când spuneai că ai nevoie de cineva care să te adore pentru că îl/o adori. Ai vrea să fi minţit pentru că, în afara momentului de disperare emoţională, susţii că ego-ul tău nu ştie să primească mediocri ca să ţi-i facă speciali.

După mine, facem ca unii oameni trecători prin viețile noastre să ne fie speciali din pur egoism. Daca am putea să trăim singuri, n-am mai da strop de atenție si dedicare cuiva. Oricui. Legăm prietenii nu pentru că persoanele în cauză ne sunt compatibile, ne sunt pe plac – asta e completarea. Completarea nevoii noastre de a fi pe placul celor pe care îi descoperim ca fiindu-ne compatibili.

Am zis dintotdeauna că cea mai cruntă frică pe care o am este singurătatea. Si nu mă tem de o eventuală pustietate fizică în jurul meu, mă tem de singuratate tocmai printre siluetele care mă-nconjoara zilnic. Si-atunci, mediocritatea pe care am descris-o mai sus e, de fapt, o stare superioară rezultată din întelegerea că, dintre calitate și cantitate, trebuie să aleg mereu calitatea. Calitatea de a fi capabil să-ți alegi tovarași de viață nu din lacomia temerii de singurătate. Din asumarea unei condiții mediocre.

Leapșăăăăă

Uite că m-a îndemnat Ioana să răspund unei lepșe și cu ocazia asta scriu și eu pe blog. Zice-se că trebuie să răspund la următoarele întrebări cu inițiala numelui meu. C.

1. Nume:  Corina.
2. Câteva cuvinte din 4 litere: ceas, cult, cânt, chef
3. Nume de băiat: Caesar
4. Nume de fată: Celeste
5. O ocupație: Coșar
6. O culoare: Corai
7. Ceva ce să porți în viitorul apropiat: Caracter. (ca și până acum, aș zice)
8. Un nume de mâncare: Creier pane,  Cremă de zahăr ars
9. Ceva ce găsești în baie: cercei
10. Un loc: Cort (pe plajă) în Costinești (sau Vamă)
11. Un motiv pentru întârziere: crăpatură în pantaloni :))
12. Ceva ce ai urla: Carameeeeeeeeeeleeeeeeeee
13. Un titlu de film: California dreamin’ ;)
14. Ceva de băut: Cognac
15. Un grup muzical: Cranberries, Chemical Brothers, Coldplay
16. Un animal: Cal
17. Un nume de stradă: Champs-Élysées
18. O marcă de mașină: Chrysler
19. Titlul unei melodii: Come as you are (Nirvana), Cineva să ne..  (OCS), Comptine d’un autre été – l’apres midi (Yann Tiersen), Crazy (Aerosmith ;))

Vladuts, să vedem ce poti.

Avem viitor

Despre Horia Brenciu se stie că poate să cânte și încă foarte bine.

Adina Raducan e finuța mea și da, îi fac reclamă pe blog pentru că merită; lucrul ăsta îl zice și Brenciu. Nu vă rămâne decât să apăsați play:

Epilog

Noiembrie. Mintea mea e astmatică de-atâta ceață pe care simțirea mea lunatică o adoră. Îmi păcălesc instictul de prezervare și suflu fum în loc de aburi.

Nu m-a sunat de câteva zile. Norocul meu că n-a apucat să mă învețe cum să-i simt lipsa.

Ceața e de vină.

Prea mult verde

Vladuts scrie pe blogul meu:

Acest post se vrea a fi de la mine pentru tine, în stilul meu, dar şi al tău, pentru că ştii că-mi eşti dragă, fără să am habar de ce. Ne-am cunoscut în cele mai tâmpite împrejurări posibile, dar ţin minte şi acum prima replică live. Ai/am schimbat nenumărate porecle şi apelative, am fost o prună, o piersică, o lăcustă, un ciocan, o umbrelă şi un diapazon. Cine ştie când voi deveni şi un reactor termo-nuclear, un sfîrc sau patch-ul al doilea al Football Manager 2010. Aş prefera, personal, să fiu Role Model, dar ştiu că n-are sens, nu o să îmi gâdili niciodată ego-ul. Şi pentru asta vreau să-ţi mulţumesc. Şi acum, să vezi de ce am numit aşa post-ul:

Culoare semaforului care ne permite trecerea e verde. Copacii şi iarba, simbolurile primăverii şi ale trezirii la viaţă a naturii, sunt verzi. Reţeaua de telefonie prin care comunicăm noi are culoarea definitorie verde. Prima mea reţea de telefonie a avut culoarea verde, până a fost preluată. Când te-am cunoscut aveai şuviţe verzi. Şi dacă vreau, mi se pare că ai şi ochii verzi. Filmele mele preferate sunt atunci când în camera în care mi le iau există ceva verde. Şi că veni vorba de camere, pereţii camerei mele sunt verzi. E adevărat că e un verde deschis, dar e verde. Şi mapa mea e verde. Şi mai am un fel de lampă care împrăştie o lumină difuză de culoare verde, dar s-a stricat. Mă gândesc să o duc la reparat. Football Manager 2007, jocul pe care l-am jucat cel mai mult în toată viaţa mea, avea culoarea predominantă verde. Şi singurul tricou alb care îmi place are un pic de verde pe el. Mai am o pereche de Superstar-uri fake care au dungile verzi şi pe care încă îi port, deşi s-au cam rupt… Îmi plac… Şi ai văzut că ecologia şi toate prostiile astea de binefacere şi care presupun voluntariat, dar suflet bun, în esenţă, şi lucruri frumoase, au toate culoarea verde?

Ştii ce voiam să-ţi transmit? Să vii pe la facultate mai des sau să bem o cafea sâmbătă, sau duminică (sau în amândouă zilele) pentru că deşi sunt înconjurat de atâta verde în absolut FIECARE zi, mie tot mi-e dor de tine. Tu eşti Obiectul meu Verde preferat, deşi nu mai ai niciun pic de verde pe tine acum… Azi vii la seminar, mironosiţo!

Cât am trăit?

Asta e leapșă, să văd cât vă ține memoria:

La 20 de ani am ajuns pentru prima dată în Vama Veche, am trecut granița și am mâncat pentru prima oară musaca și marțipan.

La 19 ani am mers cu metroul și am facut bungee jumping.

La 18 ani m-am îndrăgostit întaia oară, am avut primul meu job și mi-am făcut șuvițe verzi.

La 17 ani m-a prins frate-miu fumând.

La 16 ani m-am înecat de la prima țigară și mi-am vopsit părul.

La 15 ani am avut primul meu telefon mobil.

La 14 ani ani am furat o hamsie de pe tejgheaua magazinului din spatele blocului.

La 13 ani credeam că n-o să am niciodată prieten.

La 12 ani am luat cea mai dureroasă trântă cu rolele.

La 11 ani am luat singura notă de zece la matematică din istoria mea educațională.

La 10 ani am aflat ce îngroapă pisica. :))

La 9 ani am purtat fustă prima dată după mulți ani de refuz.

La 8 ani a căzut o poartă pe gâsca preferată a lui tata și a murit. :(

La 7 ani am făcut operație de apendicită și am plâns după învățătoarea mea care s-a mutat în altă localitate.

La 6 ani m-am îndrăgostit de învățătoarea mea.

La 5 ani am fost lovită grav de mașină.

N-am idee ce am făcut în intervalul 2-4 ani.

La 1 an a murit bunicul meu pe care îl iubesc din povestiri.

La cateva luni de viață era să mă sufoc în fașă.

În prima zi de viață, după ce m-a văzut în spital, unchiul meu le-a zis tuturor rudelor că Tatiana a născut o fată urâtă. :|

And in the end, it’s not the years in your life that count. It’s the life in your years..