“Mă văd mai bine în oglindă”

Ești unul dintre milioanele de mediocri din fața acelorași milioane minus unul. Vrei să crezi că ai reușit să fii specialul din fața infimității de oameni pe care tu i-ai transformat în specialii tăi. Să crezi că poți deveni specialul tuturor acelor milioane minus unul, e doar un gând tupeist vehiculat de mintea ta. Și strigi în gura mare către acele milioane de persoane că ești unic, demn de invidiat de oricine, de neegalat, dorindu-ți și știind, de fapt, că nu te vor auzi decât specialii tăi. Și e clar că părerea lor e singura valabilă în ochii tăi; orice reacție venită din partea mediocrilor care au captat ecoul spuselor tale, e nulă. Dacă zic de bine o să-i privești cu iscusenia unui vulpoi satisfăcut de prada sa, iar dacă nu, nu e oricum nimic special în vorbele unui mediocru.

Ai vrea să fi minţit de fiecare dată când spuneai că ai nevoie de cineva care să te adore pentru că îl/o adori. Ai vrea să fi minţit pentru că, în afara momentului de disperare emoţională, susţii că ego-ul tău nu ştie să primească mediocri ca să ţi-i facă speciali.

După mine, facem ca unii oameni trecători prin viețile noastre să ne fie speciali din pur egoism. Daca am putea să trăim singuri, n-am mai da strop de atenție si dedicare cuiva. Oricui. Legăm prietenii nu pentru că persoanele în cauză ne sunt compatibile, ne sunt pe plac – asta e completarea. Completarea nevoii noastre de a fi pe placul celor pe care îi descoperim ca fiindu-ne compatibili.

Am zis dintotdeauna că cea mai cruntă frică pe care o am este singurătatea. Si nu mă tem de o eventuală pustietate fizică în jurul meu, mă tem de singuratate tocmai printre siluetele care mă-nconjoara zilnic. Si-atunci, mediocritatea pe care am descris-o mai sus e, de fapt, o stare superioară rezultată din întelegerea că, dintre calitate și cantitate, trebuie să aleg mereu calitatea. Calitatea de a fi capabil să-ți alegi tovarași de viață nu din lacomia temerii de singurătate. Din asumarea unei condiții mediocre.

« Leapșăăăăă

Crossroads »