Crossroads
Mi-a zis Ioana azi: “N-ai da atata iubire dacă n-ai avea nevoie să primesti iubire”. Si in momentul acela mi-am dat seama de ceva. Mi-am dat seama că mai mult, sau mai putin voluntar, am ajuns să ne cunoastem perfect. Si-a urmat un flashback fulger cu toate situatiile in care era de ajuns sa ne aruncăm cate o privire şi să ne transferăm una celeilalte gandurile.
Pe langa faptul ca experimentăm o telepatie dubios de exactă, reuşim să gandim aceleaşi lucruri simultan doar pentru că anticipăm reactii. Si-atunci nu mai avem nevoie de vorbe. Iar, din punctul meu de vedere, şi ştiu că şi din al ei, două persoane care pot să stea la aceeasi masă sau să meargă impreună pe stradă fără a fi nevoite să lege o conversatie ridicolă despre vreme (asta ca să scape de penibilul situatiei), sunt două persoane care au atins cel mai inalt nivel de comunicare.
Si-acum imi mai dau seama de ceva: Ioana a fost şi e un experiment pentru mine, si invers. Este subiectul meu continuu de analiză. Prin ea am invatat să citesc oameni, să descifrez reactii, tinute, priviri. Nu doar ale altora; şi aici e cheia: am invatat să mă descifrez pe mine. Si dacă ea mă numea pe mine ‘Grinch’ in epoca de piatră a prieteniei noastre, şi tot ea a zis ce-a zis mai sus, inseamnă că n-a fost intamplătoare alăturarea dintre noi.
Azi imi permit sa dau sfaturi: ia-ti si tu o Ioană şi poate afli cine eşti!
NB: Aceasta nu e o declaratie de dragoste, este o apologie succinta a cunoasterii de sine!
Cine n-are Ioane, sa-si cumpere :))