Selfsuggestion
E ca fumatul. Inainte sa te apuci, il refuzi si il blamezi. Pentru ca ai auzit de la parinti, care stiu mai multe despre viata, ca nu face niciun bine si ca trebuie sa te feresti de obiceiul asta. Nu e nimic bun in el. Nu-ti place gustul, nu-ti place gestul, e costisitor si obositor. Dupa prima incercare nu iti schimbi parerea si totusi, urmeaza si a doua incercare. De aici devine obicei, omniprezent si de nelepadat. Iti intra-n vene si nu mai poti fara. De multe ori te intrebi cum ai ajuns sa te lasi pacalit si, mai ales, cum de continui in ciuda constientizarii raului pe care-l provoaca. Nu face bine tenului tau, iti dai seama uneori ca nu da bine cu tine, stii ca e mai posesiv decat poti suporta.
In momentele de bravura, plec de acasa lasand pe frigider pachetul cumparat cu o seara inainte si-mi zic ca e ultimul. M-asez la masa preferata din cafenea si-mi comand fresh de portocale ca sa plusez decizia de a duce o viata mai sanatoasa, desi in timp ce ii cer chelnerului bautura asta plina de vitamine simt doar mireasma de cafea. Si ma laud in stanga si in dreapta cu isprava mea si promit solemn ca c’est fini. Mint cu nerusinare. Pentru ca ma gasesc cateva ore mai tarziu cautand in disperare o bricheta cu care sa-mi aprind prima tigara dintr-un pachet pe care l-am luat doar pentru ca mi-e greu sa renunt la gestul de a tine o tigara in mana, fie ea neaprinsa, nu pentru ca n-am taria sa rezist fara.
Dar imi place la nebunie, iar cand ma las pagubasa a mia oara ma cuprinde si ma pierd in senzatie si ma convinge sa-i raman fidela. Au fost cativa care mi-au zis ca nu sunt eu fara. Si stiu ca ma domina, ca imi dovedeste lipsa de tact si slabiciunea, stiu ca imi da peste cap concentrarea si ca mi-ar fi mai simplu fara. Stiu ca ma testeaza cand imi da stari de ameteala si dureri de stomac.
Mi-am propus sa renunt. Ori nu vreau, ori vreau sa nu pot.
